O operațiune de salvare de amploare a avut loc joi seară, 27 august, în largul localității Sfântu Gheorghe, după ce un incendiu a izbucnit la bordul navei comerciale „PROGRESS IV”, aflată în zona economică exclusivă a României.
Potrivit Gărzii de Coastă și Autorității Navale Române, nava, sub pavilionul Republicii Dominicane, se afla la aproximativ 15-20 de mile marine de Sfântu Gheorghe și avea la bord 12 membri ai echipajului.
Alerta a fost primită de MRCC Constanța în jurul orei 17:55, iar în zonă au fost trimise de urgență navele de salvare SAR ARES și SAR ARTEMIS, precum și nava MAI 0201 a Poliției de Frontieră, desemnată coordonator la fața locului. În operațiune a fost implicată și nava comercială „MOHAMAD B”, aflată în apropiere.
Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, cu valuri de aproximativ 2,5 metri.
Până în jurul orei 21:00, toate cele 12 persoane aflate la bordul navei au fost recuperate în viață. Zece dintre acestea au fost salvate de polițiștii de frontieră, iar alte două de echipajul unei nave comerciale.
Unul dintre membrii echipajului a suferit o fractură la braț și a primit îngrijiri medicale.

Be the first to comment