Incendiu la o casă în construcție din Mineri. Focul a pornit de la un scurtcircuit la tabloul electric

Mașină de pompieri. FOTO ISU Tulcea

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă în construcție din localitatea Mineri, pompierii stabilind că focul a pornit de la un scurtcircuit la tabloul electric.

ISU Tulcea a anunțat că, miercuri, în jurul orei 13.00, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, au intervenit în localitatea Mineri pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință, aflată în construcție. Trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă  și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.

“La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la podul casei cu degajări de fum. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea și lichidarea rapidă a incendiului. În urma evenimentului, au ars haine, un acumulator și un tablou electric, fiind salvată restul locuinței”, a anunțat ISU Tulcea.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul electric.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*