Incendiu într-un apartament din Tulcea. Pompierii au stins focul în 15 minute

Incendiu într-un apartament din Tulcea. FOTO ISU „Delta”

Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină miercuri, 7 aprilie, la un incendiu izbucnit în jurul orei 12.25, într-un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Tulcea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta”, al județului Tulcea, la fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

„Incendiul a izbucnit la un apartament de la etajul întâi și se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum într-un dormitor al imobilului. Prin intervenția promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în mai puțin de 15 minute, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinței”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

În timpul operațiunilor de intervenție a fost evacuat un bărbat, în vârstă de 59 ani, aflat într-o altă încăpere. Acesta a fost monitorizat de către echipajul SMURD, refuzând transportul la spital. De asemenea, echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor de specialitate celuilalt locatar, în vârstă de vârstă de 39 ani, care s-a autoevacuat. Acesta a suferit arsuri de gradul I și II pe antebrațul stâng, fiind transportat la Spitalul Județean Tulcea.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind o țigară uitată aprinsă în scrumieră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*