Incendiu într-o sucursală bancară din Tulcea. Focul a pornit de la o cameră de supraveghere video

Incendiu într-o sucursală bancară din Tulcea. FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, luni, 21 septembrie, în jurul orei 08.00, pompierii pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un birou din incinta unei societăți bancare, situată în municipiul Tulcea.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„Salvatorii au localizat și lichidat rapid incendiul, limitând pagubele la instalația electrică a camerei de supraveghere video”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit produs la o cameră de supraveghere video.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*