Încă un pas pentru Podul peste Dunăre: a început descărcarea arheologică a zonei unde va fi șantierul

A fost prezentată macheta podului de peste Dunăre. FOTO CJ Tulcea

Lucrările de descărcare arheologică pentru zona tulceană a viitorului pod de peste Dunăre au început. Specialiștii au făcut începând cu data de 9 octombrie, verificări ale terenului pentru depistarea minelor.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Tulcea, în perioada imediat urmatoare – chestiune de zile, încep efectiv și săpăturile.

În acest sens, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat că va acorda tot suportul la nivel local pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor lucrări de pregătire a terenului pentru organizarea de șantier.

„Toți cei de la Tulcea trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a realiza această investiție. Interesul nostru este unul istoric în ceea ce privește podul de peste Dunăre. Cred că urgent, în momentul de față, este să încercăm să rezolvăm lista avizelor și acordurilor necesare pentru lucrările temporare. Este și dorința primarilor din zonă, și a constructorului pentru a putea realiza în primul rând căile de acces și organizarea de șantier“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale a semnat recent contractul cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru descărcarea arheologică a terenului pe care va fi amplasat viitorul Pod peste Dunăre precum şi infrastructura rutieră adiacentă acestuia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*