În poligonul Babadag a avut loc ceremonia de deschidere a Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019 (S

Saber Guardian 2019 a început. FOTO Brigada 9 Mecanizată „Mărășești“

La Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag, a avut loc, ceremonia de deschidere ale Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019 (SG19).

Militarii Brigăzii 9 Mecanizată “Mărășești”au deschis exercițiul prin intonarea imnului de stat, urmat de prezentarea de către comandantul brigăzii, colonel Florin Marian Barbu a temei și obiectivelor de instruire ce se urmăresc a fi atinse pentru acest exercițiu.

Exercițiul multinațional SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa.

Activitățile de instruire în comun din România includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităților și secvențe cu specific medical.

Pentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 este conexat cu o serie de exerciții naționale și multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, și SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Programul de instruire multinațională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*