În județul Tulcea nu sunt localități izolate din cauza pandemiei COVID 19

Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a județului Tulcea activat din ordinul prefectului judeţului Tulce a anunțat că în data de 21 martie, la nivelul județului sunt înregistrate 1080 persoane aflate în autoizolare la domiciliu din care 226 în municipiul Tulcea, în creştere față de ziua precedentă. Până azi, 21 martie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 93 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 28 persoane.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, până în prezent s-au efectuat în total 1586 controale din care 379 în data de 20 martie 2020.

În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea au aplicat opt sancţiuni contravenţionale.

În ceea ce privește numărul testelor efectuate pentru depistarea infecției cu COVID-19, precum și a cazurilor nou confirmate CJCCI a anunțat că:

„Începând cu data de 21 martie, comunicarea numărului de teste COVID 19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate şi informaţiile despre starea de sănătate a persoanelor depistate pozitiv se comunică doar de Grupul de Comunicare Strategică prin intermediul Buletinelor de presă zilnice.  Ca urmare a faptului că în spaţiul public au apărut informaţii false cu privire la aplicarea unor restricţii de circulaţie spre şi dinspre unele localizați din judeţul Tulcea facem precizarea clară că nu avem nicio localitate izolată din cauza pandemiei COVID 19“, au precizat reprezentanții CJCCI Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*