Hramul Bisericii Sf. Antonie cel Mare din Tulcea a fost sărbătorit pe 17 ianuarie

Hramul bisericii Sf. Antonie cel Mare din Tulcea. FOTO Episcopia Tulcii

P.S. Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din parohiile tulcene a săvârşit vineri 17 ianuarie, Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul hramului bisericii Sf. Antonie cel Mare din Tulcea.

La slujbă au participat credincioși atât din parohie, cât și din celelalte parohii din municipiu, întrucât Sf. Antonie cel Mare patronează doar o singură biserică din Eparhia Tulcii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut cuvânt arhieresc de învăţătură cu referire la viaţa Sf. Antonie cel Mare în pustiul Egiptului, dar mai ales la contribuţia sa covârșitoare la organizarea monahismului în Biserica primară.

În cadrul slujbei au fost pomeniţi ctitorii şi binefăcătorii bisericii de la întemeiere până astăzi, precum şi vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, pentru care la finalul sfintei liturghii a fost oficiată și o slujbă de pomenire.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat atât rugăciuni de mulțumire, cât și pentru însănătoșirea celor bolnavi, iar la momentul potrivit creştinii adulţi şi copiii care îşi serbează onomastica s-au şi împărtăşit cu Sfintele Taine.

La finalul slujbei, credincioșii participanți au primit din partea parohiei pachete sociale

Biserica Sf. Antonie cel Mare este situată la periferia municipiului Tulcea și se găsește într-un avansat stadiu al lucrărilor de finalizare, de peste 10 ani aflându-se în șantier de construcție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*