Panouri fotovoltaice pentru școli, grădinițe și Primărie și trotuare noi de-a lungul șoselei pe care circulă zilnic mașini, camioane și TIR-uri. Sunt două dintre investițiile prin care administrația din Nalbant încearcă să reducă facturile și, în același timp, să facă localitatea mai sigură pentru oameni. Primăria a construit un parc fotovoltaic pe un teren aflat în proprietatea administrației locale, păstrat special pentru o astfel de investiție. Panourile au fost pornite pe 19 iulie, iar în primele zile au produs deja peste 3.000 de kWh.
„Ne-am gândit să facem un parc fotovoltaic, încercând să devenim independenți de rețeaua de energie electrică”, spune Ion Nicolae, primarul comunei Nalbant.
Practic, energia produsă aici poate ajunge la Primărie, căminele culturale, dispensare, școli, grădinițe, baze sportive și celelalte clădiri publice din comună. Pentru ca energia produsă în timpul zilei să poată fi folosită și noaptea, administrația locală a depus un proiect pentru instalarea unor baterii de stocare.
„Dacă stocăm în baterie, o să putem să folosim și noaptea”, spune primarul Ion Nicolae.
Investiția s-a ridicat la aproximativ 800.000 de lei și a fost finanțată de Ministerul Energiei. Parcul are o capacitate de 124 kW și a fost dimensionat pentru a acoperi consumul instituțiilor publice din comună.
De la energia soarelui, la siguranța oamenilor
O altă schimbare se vede direct pe marginea șoselei principale din Nalbant. Trotuarele au fost refăcute pe ambele părți ale drumului, între benzinărie și centrul localității. În total, sunt aproximativ 900 de metri de trotuar, însumând circa 1.400 de metri pătrați.
Lucrările au costat aproximativ 320.000 de lei și au fost plătite din fondurile proprii ale administrației locale. Vechile trotuare erau atât de degradate încât, în unele locuri, abia se mai putea vedea pe unde trecuseră. Au fost scoase, s-a refăcut fundația, iar noile trotuare au fost realizate cu structură consolidată și plasă de armare.
Investiția este importantă mai ales pentru că trotuarele mărginesc drumul principal al localității, unde traficul este intens și unde, pe lângă autoturisme, circulă frecvent camioane și TIR-uri.
„Cele vechi erau distruse și lumea circula mai mult pe șosea și acum, cum s-au înmulțit mașinile, chiar era un pericol pentru pietoni. Acum lumea e mulțumită, circulă pe trotuare”, spune primarul Ion Nicolae.
Lucrările nu se opresc aici. Pentru că fondurile disponibile anul acesta au permis refacerea doar a unei părți dintre trotuarele necesare, administrația locală spune că intenționează să continue investiția și anul viitor. La Nalbant, două probleme foarte diferite au primit, astfel, soluții concrete: pentru instituțiile publice, o sursă nouă de energie, iar pentru pietoni, un drum al lor, separat de traficul greu. Soarele produce curent, iar trotuarele îi țin pe oameni departe de șosea — două investiții care se văd și, mai ales, se simt în viața de zi cu zi.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

















Be the first to comment