FOTO VIDEO Primăria Carcaliu a asfaltat un drum de pământ și urmează să reabiliteze toate străzile din localitate. Primarul Gheorghe Panfil: “Am 27 kilometri de canalizare și 32 străzi de asfaltat până la final de mandat”

Primarul comunei Carcaliu, Gheorghe Panfil. FOTO TLnews.ro

Un drum de pământ care a chinuit un sat întreg mai bine de un sfert de secol a fost asfaltat de un primar în mai puțin de două luni. Drumul se află la Carcaliu, pe coama unui dig de lângă Dunăre, iar primarul Gheorghe Panfil și-a pus mintea cu el și l-a făcut de nerecunoscut. Nu este foarte lung, are doar 800 de metri, însă e foarte important, pentru că leagă malul Dunării cu satul Carcaliu.

“Drumul ăsta e folosit de toți cetățenii comunei. Vara cel puțin nu e om în această localitate care să nu vină la Dunăre să petreacă weekendurile. Vin și din alte părți: Brăila, Galați… aici e o zonă foarte bună de pescuit crap”, spune primarul Gheorghe Panfil.

Primarul a mobilizat echipa de la Primărie, a întocmit proiectul, l-a trimis la București și n-a durat mult până i-au venit și aprobările și banii în conturi. Au găsit și constructori și în scurt timp oamenii s-au apucat de treabă. Drumul a fost făcut de la zero: cu fundație solidă, cu pat de piatră, strat de suport și două rânduri de asfalt. Ca la carte: un strat de binder și unul de uzură. Și când îi era lumea mai dragă, statul român a început să-i bage bețe în roate.

“Nici nu începusem bine lucrările la dig, că m-au sunat Apele Române să-mi spună că ce căutăm noi cu utilajele pe digul lor? Digul este în inventarul lor și n-avem voie. M-am dus la Tulcea la OCPI, am luat cartea funciară, m-am dus cu ea la director și i-am arătat-o. “Ia uitați! E digul dumneavoastră sau este strada comunei? Nu e dig, e stradă, strada Dunării!”. I-am închis gura și nu a mai avut ce să zică. Mi-a zis “felicitări dom’ primar, dacă și alții aveau documentația pe care o aveți dumneavoastră, nu mai era nicio problemă!” povestește primarul din Carcaliu.

După o lună și jumătate, drumul pe dig era de nerecunoscut. Asfalt ca în palmă, neted și fără vreo fisură. Sătenii s-au crucit.

“Am 55 de ani: drumul asta nu a fost niciodată asfaltat! E un lucru bun că s-a făcut, acum nu mai umblăm prin noroaie. Când ploua pe drumul asta, mergeam numai pe jos; cu bicicletele nu se putea. O oră ne lua ca să-l străbatem! Acum că e asfalt, cu bicicleta faci 5 minute, din sat până aici” spune un localnic între două vârste.

Carcaliu dovedește că nu doar orașele mari reușesc ca să atragă fonduri pentru proiecte importante, ci și o comună cu o administrație locală pricepută. Celebrul drum de pe dig nu e singurul transformat: el face parte dintr-un pachet mai larg de lucrări care însumează nu mai puțin de 32 de străzi din Carcaliu.

“Lucrarea în tot Carcaliu va fi gata la anul. Sunt șase străzi pregătite pentru asfaltat și mai urmează să facem cât o să țină timpul bun, ca să lucrăm. Aici, de exemplu, s-a decopertat strada, s-a așternut un strat de piatră-suport, s-a montat bordura și acum facem un strat de egalizare, de piatră, din ăsta 0,63. Apoi urmează un strat de șplit, de 0,25 mai mărunt – suport pentru asfalt. La urmă vine asfaltul. S-a extins rețeaua de canalizare pe partea dreapta, și în principiu cam asta este”, explică Sorin Anghel, de la firma constructoare.

Toate lucrările care se fac sunt plătite cu bani nerambursabili, veniți pe PNDL 2, programul național de dezvoltare. În plus de asta, se lucrează intens și la canalizarea localității. Sunt 27 de kilometri de conducte în total, care s-au îngropat sub străzile din Carcaliu și nu mai e mult până când toată  lucrarea va fi gata.

Este efectuată în proporție de mai bine de 80 %. Stația de epurare a apelor uzate este și ea gata, iar la final întreaga lucrare va fi predată Apelor Române. Și Dispensarul Comunal este aproape finalizat (90%) iar pe lista primarului mai rămâne un ultim vis al său: un teren de sport.

“Eu, ca fost sportiv, va dați seama că pentru mine … În fine, păcat că nu avem copii mai mulți. Localitatea are cam 3 mii de locuitori. Foarte mulți sunt plecați afară și sunt foarte puțini copii. Dar și pentru cei rămași aici caut să le fac să practice și ei un sport, pentru că sportul înseamnă sănătate. Abia aștept să văd lucrările începute, dar întâmpin foarte multe probleme din partea AFIR Constanța.

Nu știu ce se întâmplă acolo: am depus documentația pentru terenul de sport odată cu canalizarea. Canalizarea e gata 80% iar terenul de sport… nici licitație nu s-a făcut pentru el! Sper ca să-l termin până la finalul mandatului” spune primarul Gheorghe Panfil.

Terenul de sport va avea 42 de metri lungime și 22 lățime, și va fi acoperit cu o suprafață sintetică de joc, astfel încât să fie practicabil indiferent de vremea de afară.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*