Renumită pentru cele trei mari mănăstiri aflate în apropiere, Cocoș, Celic-Dere și Saon, dar și pentru Basilica Paleocreștină din localitate, comuna tulceană Niculițel se mai poate mândri cu o atracție pentru practicanții turismului ecumenic, dar și pentru cei care doresc să descopere frumusețea unică a acestor locuri. Este vorba despre un vechi lăcaș de cult, o biserică purtând hramul Sfântului Atanasie, monument istoric aflat în apropiere de centrul comunei, pe partea dreaptă a șoselei modernizate care duce spre Valea Teilor. Apare ca o bisericuță solitară, din zidarie de cărămidă, înconjurată de nuci bătrâni.
Valoarea arhitecturală a Bisericii Sfântul Atanasie este întrecută de semnificația ei istorică, prin destinația atribuită în prima fază de existență, drept capelă de curte feudală a unui conducător local. În stabilirea acestei funcții s-a luat în considerare numărul redus de înhumări practicate până la începutul secolului al XV-lea (apanaj al ctitorului și familiei sale), dar și faptul că intrarea plasată pe latura de nord a pronaosului se află în legătură cu reședința feudală, ce se va fi aflat pe locul casei parohiale de azi.
Cu o istorie aproape milenară, Biserica Sfântul Atanasie a cunoscut mai multe perioade de construire și existență, stabilite de către arheologi prin efectuarea unor cercetări cu caracter arheologic și de arhitectură. Conform arhitectului Cristian Moisescu, cel care s-a aplecat îndeaproape în studiul mărturiilor istorice cu privire la istoria locașului de cult, apariția Bisericii Sfântul Atanasie poate fi încadrată în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului XIII și începutul secolului următor. Datarea s-a făcut fiind luate în considerare mai multe criterii. Primul, cel al tipului de construcție căruia îi aparține monumentul, întâlnit pe o arie relativ întinsă, în perioada secolelor X-XIII, pe actualele teritorii ale României, Bulgariei, Serbiei, Greciei, dar și la Constantinopole (Biserica Hora, actualul Muzeul Chora, din cartierul Edirnekapi, din Istanbul).
Totodată, analizarea monumentului de la Niculițel arată similitudini cu edificiile religioase bizantine, grupul de biserici cu aspect cubic, întâlnit în secolele XI-XII, monumente caracteristice epocii de recucerire bizantină a Balcanilor. Totuși, biserica de la Niculițel se distinge prin tendința de amplificare a părții vestice a naosului, unde brațul crucii este mai dezvoltat, iar spațiul interior este mărit prin crearea celor două firide laterale. În baza acestei particularități, Cristian Moisescu considera că biserica din Niculițel prezintă similitudini cu bisericile Sfântul Petru și Pavel din Nicopole, Dolna Kamenita și Argeș, toate datate de la sfârșitul secolului XIII, la începutul secolului XIV.
Un alt criteriu important în stabilirea cu mai mare exactitate a perioadei în care s-au pus bazele acestui monument istoric îl reprezintă materialul numismatic găsit în apropierea bisericii. Astfel, pe baza unei monede (gros) despre care, inițial, s-a crezut că a fost emisă de domnitorul Stean Dragulin Sremaki (în singurul său an de domnie, 1281), s-a stabilit că biserica a fost ridicată în a doua jumătate a secolului XIII.
Totuși, investigații ulterioare, aparținând numismatului Ernest Oberländer-Târnoveanu (director general al Muzeului Național de Istorie a României), au demonstrat că moneda aparține celui mai de seamă țar al Serbiei medievale, Ștefan IV Dusan (1331-1355), din anii de început ai domniei sale. Biserica se datează, astfel, în prima jumătate a secolului XIV, în deplină concordanță cu formele sale arhitecturale. Această primă perioadă de existență a bisericii datează până la începutul secolului XV, când biserica este distrusă, cel mai probabil în urma invaziei otomane din primăvara anului 1420.
Urmează o perioadă, estimată la aproximativ un secol, în care biserica nu funcționează. Apoi, în secolului XVI, este reconstruită, păstrând “amprenta” inițială, doar limita vestică a pronaosului fiind extinsă cu un metru și jumătate, prin ridicarea unui nou zid. Ulterior, în cursul secolului XVIII, va fi din nou lărgit pronaosul, cu încă un metru, prin dărâmarea zidului construit cu două secole mai devreme. În jurul anului 1880, în urma unor ample transformări, biserica capătă aspectul pe care îl are și în prezent. Zidul inițial, care despărțea naosul de pronaos, este parțial demolat și înlocuit cu o arcadă largă. În aceeași perioadă, s-a construit și o clopotniță de lemn, care, însă, n-a rezistat trecerii timpului.
În anul 1974, pe baza cercetărilor arheologice ale dr.arh.Cristian Moisescu, biserica Sfântul Atanasie intră în rândul monumentelor naționale de arhitectură, iar un an mai târziu încep lucrările de restaurare.
Biserica Sfântul Atanasie prezintă o turlă cu șase laturi, fiecare străpunsă de ferestre mici, încheiate prin câte două cărămizi, dispuse înclinat. Pe fațadele laterale, se observă o succesiune de firide înalte, un decor des întâlnit la bisericile vechi. La intrarea în biserică, se coboară aproximativ un metru, pe trepte, dovadă a modificării nivelului vechi. Altarul, naosul și pronausul însumează toate 11,5m x 6,5m, volumetria acestor proporții denotând un vechi monument de arhitectură bizantină. Cu prilejul cercetărilor arheologice din anul 1975, dar și de mai târziu, cu ocazia pictării interiorului lăcașului de către pictorul Grigore Ion Popescu (1990), s-au găsit prăbușite în substrucții sau conservate “in situ” fragmente ale unei picturi de factură bizantină, de o foarte bună calitate plastică și tehnică, cu care biserica a funcționat după construire.
Cutremurul din 1977 și cele ce au urmat nu au afectat foarte mult edificiul, cu excepția acoperișului din olane. Acest lucru a permis infiltrații pluviale, care au avut drept rezultat deteriorarea inclusiv a picturii interioare, care cuprinde fragmente ale picturii originale, datată în secolul XVI. Monumentul este închis în 1998, pentru reabilitarea acoperișului. Biserica este redeschisă în anul 2001, când se reiau slujbele religioase în interior, însă acestea sunt ulterior oprite, deoarece arderea lumânărilor are un efect nefavorabil asupra picturilor din interior.
În fine, mai trebuie amintit și un fapt relevant pentru istoria recentă a lăcașului de cult. Timp de doi ani, în perioada 1971-1973, în Biserica Sfântul Atanasie au fost ascunse moaştele celor patru martiri creştini, descoperite la Niculițel, pe care Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește sub numele de Zotic, Atal, Camasie și Filip.
Be the first to comment