FOTO VIDEO Plata în rate și credite pentru tratamente medicale complexe, la Clinica Unident din Tulcea. Dr. Petronela Luca: “Tratez pacienții așa cum aș vrea eu să fiu tratată”

Petronela Luca - Unident Tulcea

Contribuim cu sume tot mai mari la asigurările de sănătate de stat, însă atunci când ne îmbolnăvim, mulţi dintre noi mergem la cabinete, clinici ori la spitale private. Pentru că suntem tratați mai bine, mai respectuos, dotările şi aparatura sunt de ultimă generaţie, iar condiţiile incomparabile.

Nu mai este un secret că cel mai mult suntem speriați de condiţiile din clinicile de stat așa că tot mai mulți români, când ajung în situaţia de a avea nevoie de o intervenţie medicală, nu mai stau pe gânduri. Chiar dacă nu avem banii necesari, suntem dispuşi să ne împrumutam. Dar cum? Și unde? Când te apucă durerea, nu te gândești la bănci.

O clinică stomatologică din Tulcea vine în întâmpinarea clienților săi și le ușurează enorm efortul de a găsi bani pentru tratament. Clinica Unident și-a dezvoltat un sistem de parteneriat cu băncile și le oferă pacienților săi soluții simple și bune ca să-și poată face tratamentele stomatologice complete, fără că oamenii să-și golească conturile sau buzunarele peste noapte.

“Ne-am pus în pielea pacientului și ne-am dat seama că și noi am fi bucuroși să plătim în rate. De ce acest lucru? Pentru că putem realiza mai multe tratamente, putem reabilita întreagă cavitate orală, putem redă funcțiile sistemului dento-alveolar: omul va putea mânca cu toți dintii, poate face deglutiția în mod normal, poate să-și reia fonația și de ce nu fizionomia”, spune doctorița Petronela Luca, doctor în paradontologie.

Mulți români au o teamă viscerală de datoria la bănci. Deceniul trecut în care creditele de nevoi personale au invadat piața le-a arătat românilor că reversul medaliei (rambursarea) nu mai este atât de fericit, însă de data aceasta lucrurile sunt complet schimbate.

Faţă de un credit de nevoi personale, împrumutul pentru tratamente medicale are o perioadă de rambursare mai mare, este mai sigur și deloc împovărător. Și foarte important, toate creditele medicale sunt personalizate. Sumele nu sunt fixe și fiecare pacient stabilește de la început împreună cu medicul stomatolog ce nevoi are și cât va plăti pentru tratamente.

“Când pacienții ajung la noi, prima dată iau la cunoștință situația lor, află care este starea lor de sănătate, apoi află planul de tratament și decidem împreună pe ce variantă mergem. Întotdeauna avem mai multe planuri de tratament și îl găsim pe cel mai potrivit, cel mai adaptat pacientului, dar în final el este cel care ia decizia finală”, explică Petronela Luca, managerul clinicii stomatologice Unident.

Odată stabilită manopera medicală și costurile sale este doar o chestiune de minute până începe tratamentul medical. Se știe că în stomatologie, când vine vorba de durerile de dinți, nimeni nu e dispus să aștepte niciun minut în plus. Împrumutul medical se face direct în clinică, cu personalul specializat care se ocupă de toate formalitățile. Alteori vine partenerul financiar al clincii – de obicei un angajat al băncii partenere – care urgentează procedura și hârţogăraia. Acte minime, fără multe hărtii și rezolvare rapidă. Iar tratamentul medical începe imediat.

Sistemul de plăţi în rate, dezvoltat de clinica tulceană Unident îi ajută pe oameni să-și plătească un tratament complet și complex în 4 luni. Varianta clasică ar fi (fost) ca omul să mai vină din când în când la medic ca să-și termine lucrările dentare, pe măsură ce mai adună câțiva bani.

“Am gândit achitarea completă prin împrumut financiar și plata în rate pentru a ne bucura și noi și pacientul de rezultatele medicale, și nu de rezultate “fracturate”. Pentru a avea acel zâmbet cu care și noi ne mândrim la finalul unui tratament, facilităm această plată în rate, direct la clinică sau cu ajutorul partenerilor noștri – Banca Transilvania, BRD și TBI.  Dacă e vorba de un împrumut prin bancă, discutăm chiar de o perioadă mai mare de rambursare: doi ani fără dobândă, deci cu dobânda zero”, explică Petronela Luca de la Unident.

Clinică tulceana Unident face un pas în față și ne arată cum pot fi rezolvate mai ușor problemele de sănătate prin contractarea unui credit pentru tratamente medicale. Este important de reținut faptul că banii nu îi sunt dați solicitantului creditului, ci sunt transferați către clinică în baza facturii pentru serviciile medicale prestate.

 “Nu îmi doresc să lucrez pentru bani, nu îmi doresc să lucrez de câți bani are pacientul – prefer să găsesc o situație financiară pentru el și să-i reabilitez dantura. Ca să se poată bucura. Tratez pacienții așa cum aș vrea eu să fiu tratată”, a declarat doctorița Petronela Luca, managerul clinicii Unident și doctor în paradontologie.

Așadar, sănătate la prețuri mici și cu plata în rate. Asta le oferă Unident tulcenilor care îi trec pragul să-și caute sănătatea. Rezumând: obții o consultație și un plan de tratament în cadrul clinicii, primești răspunsul pe loc, începi tratamentul imediat, iar ratele de rambursare sunt fixe și în lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*