FOTO VIDEO Locuință din Murighiol, distrusă într-un incendiu izbucnit în urma unui scurtcircuit electric

Locuință din Murighiol, distrusă într-un incendiu. FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de miercuri, 11 mai, pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la o locuință din Murighiol.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 14 subofițeri, și un echipaj al serviciului voluntar de urgență din Murighiol, cu doi membri.

„Incendiul a fost lichidat după aproape trei ore de intervenție. Au ars aproximativ 150 de metri pătrați din mansardă și o terasă din spatele locuinței. Cauzele probabile ce au produs incendiul, efectul termic al curentului electric”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*