FOTO VIDEO Incendiu puternic în spate la Trident: trei mașini și o ghenă de gunoi distruse de flăcări

Un incendiu a mistuit o ghenă de gunoi și a distrus trei mașini. FOTO Facebook/Tulcea Mea/Valentin Zimcencu

O ghenă de gunoi aflată în spatele restaurant Trident a luat foc marți în jurul prânzului. Flăcările s-au extins cu repeziciune și au afectat și trei autoturisme parcate în apropiere.

O țigară aruncată aprinsă într-o ghenă de gunoi sau un foc pus intenționat au provocat un incendiu de proporții. Datorită materialelor combustibile aflate în ghenă dar și a vântului focul s-a extins cu repeziciune și a topit și ghenele de plastic, iar apoi flăcările au ajuns și la trei autoturisme parcate în vecinătate. Martorii au sunat la 112 și au încercat să stingă flăcările cu un stingător și apă, dar fără succes. La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Detașamentului de pompieri a ISU Delta Tulcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un ofițer și 5 subofițeri. Pompierii au reușit în câteva minute să stingă flăcările și să răcească autoturismele aprinse pentru a se evita o explozie.

În urma incendiului, la un autoturism Skoda a ars toată partea față și motorul, la un autoturism Hyundai a fost afectată partea stânga față, iar la un Fiat, partea stânga spate.

IPJ Tulcea a deschis un dosar de cercetare penală pentru a se găsi persoana vinovată de provocarea incendiului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO O nouă pubelă incendiată în municipiul Tulcea, în zona Neptun | Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*