FOTO VIDEO Impozitele în comuna Jurilovca în 2022 rămân nemodificate. Singura creștere se va înregistra la taxa de salubritate, care se va mări cu un 1 leu de persoană pe lună

Primăria Jurilovca. FOTO Adrian Boioglu

Vești bune pentru locuitorii din Jurilovca. Primăria nu mărește de anul viitor impozitele locale, singura modificare care se va resimți în buzunarul cetățeanului fiind în privința taxei de salubrizare. Dacă până acum aceasta era de 6,1 lei pe lună de persoană, din 2022 taxa ajunge la 7,20 de lei pe lună pentru o persoană. Primarul Eugen Ion susține că această creștere era necesară pentru că a crescut prețul pe tona de gunoi, menționând că majorarea nu este una exorbitantă și poate fi suportată cetățeni.

Eugen Ion a declarat pentru TLnews că a pus în dezbatere publică dacă să fie majorate taxele și impozitele locale, iar marea majoritate a locuitorilor din Jurilovca erau de acord cu o asemenea decizie.

Căutăm să fim și aproape de cetățean, dar avem datoria și să gestionăm așa cum trebuie impozitele și investițiile. Câteodată, primarul este pus în situația de a lua anumite măsuri nepopulare la prima vedere. Vreau să precizez că am deschis o dezbatere în spațiul public și vreau să îi asigur pe toți cetățenii comunei Jurilovca că sunt foarte conștient și știu mai bine decât oricare dintre ceilalți locuitori ai comunei Jurilovca veniturile majorității cetățenilor, în sensul că, au fost la un moment dat întrebări dacă știu câte persoane sunt cu pensii de 800 de lei. Chiar știu. Rolul primarului este să găsească echilibrul între cât plătești și ceea ce beneficiezi”, a explicat primarul din Jurilovca.

Eugen Ion a propus o creștere a impozitelor locale cu 20%, dar în ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local Jurilovca a fost luată decizia să nu fie majorate

Concluzia după cele zece zile de dezbatere a fost că cetățenii, în majoritate, sunt de acord cu aceste măriri de taxe. Eu am propus o mărire de 20%, argumentată. Sunt conștient că trecem printr-o perioadă grea și la nivel național și psihologic este un impact destul de dur când spui 20%. Am analizat, am discutat, am avut ședință de Consiliu și am venit cu propunere către Consiliul Local de a nu mări impozitele locale și doar de a mări anumite taxe”, a spus primarul Eugen Ion.  

De fapt, singura taxă mărită în 2022 față de 2021 este cea de salubritate, creșterea fiind 1 leu și câțiva bani pe lună pentru fiecare locuitor al comunei.

Anumite taxe înseamnă așa: taxa de salubrizare, pe care fiecare cetățean al comunei Jurilovca trebuie să o plătească. A nu se confunda că plătim impozitul la casă și de ce mai îmi iei bani și pe taxa de gunoi. Avem legi distincte, nu avem cum să punem bani din impozitul local pentru taxa de salubrizare. Atunci, la Jurilovca taxa de salubrizare pe persoană pe lună, era de 6,17 lei, începând cu 1 ianuarie va fi 7,2 lei”, a afirmat primarul din Jurilovca.

Eugen Ion a explicat că tariful pentru salubrizare trebuie să fie unul unic la nivelul tuturor localităților din județul Tulcea și toate unitățile administrativ- teritoriale se vor alinia la acesta din 2022.

Această creștere este motivată de faptul că toate primăriile de pe raza județului Tulcea sunt constituite într-un ADI, într-o asociație. Avem un contract de delegare cu tarife clar stabilite și în baza acestui contract și a tarifelor s-au accesat fonduri europene la nivel județean și avem o platformă de gunoi de grajd și de gunoi menajer, avem operator cu tarif unic. Apare întrebarea de ce într-o comunitate se plătește mai puțin și în altă comunitate mai mult. Anul 2022 este anul de resetare pentru toate primăriile din județul Tulcea de a alinia la acest tarif unic. Nu există cale de întoarcere dacă vrem să respectăm legea. Cred că toți colegii au luat act de acest contract de delegare și tariful unic pe care trebuie să îl practice fiecare primărie în parte”, a explicat Eugen Ion.

El a remarcat și faptul că în acest an locuitorii din Jurilovca au început să se adapteze la procesul de selectare a deșeurilor astfel încât cantitatea colectată de la cetățeni a scăzut în 2021 comparativ cu 2020.

Avem aproape încheiat anul 2021, iar comparativ cu 2020, avem o scădere de predare a gunoiului în fiecare săptămână sau pe lună, undeva cu 15 tone. Dacă în 2020 în luna noiembrie aveam 30 de tone predate, acum avem cu 15 tone mai puțin. Înseamnă că cetățenii au înțeles că trebuie să dăm gunoi menajer așa cum este el pe definit și s-a început și la Jurilovca partea de selectare a deșeurilor.

Viceprimarul comunei, în fiecare săptămână a mers după mașina de la salubrizare și a stat de vorbă cu fiecare cetățean în parte și acolo unde au fost probleme noi venim și spunem nu vrem să sancționăm, venim o dată, de două ori, de trei ori, explicăm, verificăm, constatăm că s-au îndreptat lucrurile, mergem mai departe. Și așa s-a ajuns la acest rezultat pozitiv”, a precizat Eugen Ion.

Pentru că unii oameni s-ar putea întreba de ce crește prețul la taxa de salubritate dacă a scăzut numărul de deșeuri colectate, primarul din Jurilova explică această situație.

Când spunem că ne scad cu 20%  deșeurile predate, într-o logică firească putem spune de ce mai crește prețul. Prețul crește pentru că la rândul nostru noi plătim pe tonă, către operator și de la 1 ianuarie crește tona. De ce crește tona? Carburanții au crescut, salariul minim pe economie a crescut, energia, toate sunt legate cumva. Dar măcar o mică creștere, un leu pe persoană nu este o sumă exorbitantă, avem datoria noi ca autoritate publică locală să menținem acest preț cât mai jos, dar să oferim servicii de cât mai bună calitate”, a spus Eugen Ion.

Creșterea tarifelor la energie din ultimele luni a afectat și Primăria Jurilovca.

Și la Jurilovca avem întârzieri în ceea ce privește plata facturilor către ENEL, avem chair preavize. Așa cum cetățenii acasă primesc o dată la două luni factura și nu o plătesc în 30 de zile le vine preaviz, la orice societate comercială și instituție publică facturarea se face la 30 de zile. După a 61-a zi vine preavizul și Primăria Jurilovca are aceste probleme cumva și încercăm să le gestionăm cât putem, căutăm să drămuim banii, nu face nimeni risipă”, a afirmat primarul Eugen Ion.

El menționat că nu există prea mult personal la Primăria Jurilovca și în niciun caz nu poate da afara o treime din acesta pentru a face astfel o economie semnificativă la buget.

Am asigurat de fiecare dată toți cetățenii comunei Jurilovca că nu există un surplus de personal la primărie și am putea să dăm afară 30% din personal și am face o economie la buget semnificativă să putem să nu mai mărim taxele. Cei care sunt interesați vor vedea pe siteul Primăriei această transparență.

Avem 20 de angajați în cadrul Primăriei dintre care 4 șoferi. Când spun 4 șoferi, dacă nu dăm informați corectă, și ne oprim aici, cetățeanul va spune dar ce fac 4 șoferi? Avem 3 microbuze școlare care sunt folosite în fiecare zi pentru copii. Deci 3 din cei 4 șoferi deservesc școlile și doar un șofer este al Primăriei. Spun de multe ori că un singur șofer este insuficient și acesta este unul din motivele pentru care încercăm să echilibrăm cheltuielile. Mai avem și femeia de serviciu.

Dacă facem un calcul simplu vedem că avem 15 persoane, din care 12 funcționari publici și 3 contractuali pe ceea ce înseamnă activitatea din interiorul Primăriei. La Jurilovca nu are nimeni timp nici să respire.  Orice proiect sau orice lucrare se realizează în Jurilovca înseamnă în spate muncă, de un an de doi ani și munca nu o face primarul singur, munca trebuie făcută de către echipă și sub îndrumarea și sub supravegherea primarului”, a explicat Eugen Ion.

Primarul din Jurilovca a precizat că din impozitele locale pe proprietăți ale cetățenilor administrația locală încasează puțin peste 1.000.000 de lei. Acesta reprezintă un sfert din bugetul total al localității. De asemenea, rata de încasare a taxelor și impozitelor locale la nivelul comunei Jurilovca este între 82% și 87%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*