FOTO VIDEO Accident mortal între Babadag și Mihail Kogălniceanu

În urma accidentului, conducătoarea auto a decedat. FOTO ISU Delta Tulcea

O conducătoare auto a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea și s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului. În urma impactului femeia și-a pierdut viața, iar pasagera care se afla cu ea în mașină a fost rănită.

 

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 13.00 pe DN 22, între localitățile Babadag și Mihail Kogălniceanu. Un autoturism Peugeot a fost scăpat de sub control și a intrat într-un pom. Pasagera din mașină a fost cea care a sunat la 112 și a cerut ajutorul, șoferița fiind inconștientă și prinsă între resturile contorsionate ale mașinii. La locul producerii accidentului a fost trimis echipajul de descarcerare din cadrul stației de pompieri Babadag a ISU Delta Tulcea, precum și un echipaj SMURd și o autospecială a Serviciului de Ambulanță.

Conducătoarea auto, o femeie în vârstă de 45 de ani a fost scoasă cu greu din mașină, fiind găsită în stop cardio-respirator. Din nefericire și în ciuda eforturilor de resuscitare a fost pronunțat decesul victimei. Pasagera a fost transportată la spital.

Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit dinamica producerii accidentului:  conducătoarea auto ar fi intenționat să efectueze o manevră de depășire, a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*