FOTO Un jandarm tulcean și-a dedicat timpul liber atletismului, reușind să obțină medalii importante în doar doi ani

Plt. Adj. Sorin Andrici, unul dintre jandarmii cu care IJJ Tulcea se mândrește. FOTO IJJ Tulcea

Sorin Andrici este jandarm la IJJ Tulcea, și este pasionat de atletism, alegând în special probele de maraton sau semimaraton. Echipamentul său sportiv este inscripţionat „Jandarmeria Tulcea” şi toţi sportivii din ţară îl ştiu drept „Jandarmul”. Când mai are timp, pictează și sculptează.

„Jandarmul“ este născut la data de 18 martie 1975 în Tulcea, și este absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” arma jandarmi. De-a lungul carierei și-a desfășurat activitatea în cadrul Unităţii 0495 Cernavodă şi mai apoi la I.J.J. Tulcea în cadrul subunității de pază și protecție instituţională. Simțind că poate mai mult,  în anul 2016 s-a înscris la clubul de atletism CSM Danubiu Tulcea, unde, sub îndrumarea marii campioane a României la atletism, Elena Fidatov, în jumătate de an a ajuns vicecampion naţional la categoria sa de vârstă, în probele de 1500 și 5000 de m.

Plt. Adj. Sorin Andrici a mărturisit că a ales atletismul şi mai ales proba de maraton sau semimaraton, probe foarte solicitante fizic, dar și mental. Fiecare concurs la care participă este o lecţie din care mereu învaţă câte ceva, fie că este vorba despre propriile limite, fie despre oamenii pe care îi întâlneşte.

Anul 2017 a fost unul spectaculos pentru „Jandarmul“, obţinând rezultate remarcabile: 2 medalii de bronz la atletism- 1500 şi 3000 m în sală, locul 3 la Maratonul pe nisip de la Constanţa, locul 3 la Semamaratonul Porţile Deltei şi Maratonul Deltei, locul 4 la Maratonul Zăpezii Râşnov,locul 5 la Campionatul Naţional de Maraton Masters, locul 1 la fiecare cros local şi locul 3 la Triatlonul Tulcea.

„Puterea de a-ţi gestiona durerea în timpul unui maraton influenţează direct rezultatul. Şi stiu că la sosire mă aşteaptă “ea”, îi simt respiraţia şi privirea printre sutele de spectatori iar asta îmi dă putere să termin orice cursă”, spune Sorin Andrici, referindu-se la soția sa Veronica, care îi este mereu alături, fiind pentru el impresar, asistent personal şi chiar medic.

Fiecare competiţie are frumuseţea ei dar pentru Sorin, momentul care l-a emoţionat cel mai mult a fost atunci când a reprezentat România la Balcaniada de atletism Masters din Novisad, Serbia şi a fost intonat imnul de stat.

Dacă în misiunile specifice jandarmeriei şi în competiţiile sportive găseşte adrenalina, pictura şi sculptura sunt activităţile care îi oferă prilejul de a petrece timp cu fetiţa lui, căreia i-a transmis dragostea pentru artă şi firea altruistă a sa. Pictează pe pânză, în ulei sau cu vopsele acrilice şi sculptează în lemn diferite specii de păsări din Delta Dunării. Nu de puţine ori a donat sumele obţinute în urma vânzării sau licitării tablourilor pentru cauze nobile, pentru ajutorarea copiilor bolnavi.

Le mulţumeşte tuturor oamenilor din spatele lui, pe care îi numeşte „echipa mea”: familia, antrenoarea, conducerea I.J.J. Tulcea şi colegilor care îl sprijină mereu, fiind greu sa obţii performanţă fără o susţinere morală şi financiară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO Jandarmul tulcean Sorin Andrici a câștigat alături de echipa sa, locul 1 la ștafeta olimpică TriChallenge Mamaia – Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*