FOTO Un incendiu de vegetație a pus în pericol o stână și o gospodărie din localitatea Izvoarele

Pompierii au intervenit înainte ca focul să facă și mai multe pagube. FOTO ISU Delta Tulcea

Un incendiu a mistuit aproximativ trei hectare de miriște și a fost la un pas să faca pagube materiale serioase. Pompierii au intervenit și au reușit localizarea focului, limitând efectele acestuia.

La locul solicitarii, în localitatea Izvoarele,  a fost trimis un echipaj de patru subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de pompieri Tulcea a ISU Delta.

Pompierii au găsit o suprafață de aproximativ 3 hectare afectate de incendiu, existând pericolul ca focul să ajungă la o gospodărie și o stână. Focarul a fost identificat și s-au intervenit pentru a se limita pagubele.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*