FOTO Pompierii tulceni au intervenit la două incendii provocate intenționat

Pompierii s-au chinuit să stingă incendiul. FOTO ISU Delta Tulcea

Persoane necunoscute au aprins două incendii în seara de duminică, pompierii tulceni intervenind pentru a limita pagubele și a preveni extinderea focului.

Unul dintre incendii a fost sesizat ca fiind la groapa de gunoi de lângă localitatea Baia. Aici a fost trimis un echipaj de pompieri – 5 subofițeri și o autospecială cu apă și spumă din cadrul ISU Delta Tulcea din stația Babadag. Pompierii s-au luptat timp de aproape trei ore pentru a stinge focul ce a fost pus la gunoaie și care emana un fum gros și înecăcios.

Cel de-al doilea a fost pe un teren viran din orașul Măcin. Aici, au intervenit pompierii de la stația Măcin, reușind ca după aproximativ o oră să stingă focul ce a cuprins două hectare de vegetație uscată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*