FOTO Peste 1000 copii din județul Tulcea au plecat să vadă meciul România – Norvegia, la inițiativa Asociației Județene de Fotbal

Copiii din județul Tulcea au ajuns la meciul România - Norvegia. FOTO AJF Tulcea
Copiii din județul Tulcea au ajuns la meciul România - Norvegia. FOTO AJF Tulcea

Asociația Județeană de Fotbal Tulcea s-a mobilizat pentru a face o bucurie pentru mai bine de 1000 copii din tot județul. Astfel, la inițiativa președintelui AJF Tulcea, Petre Badea, copiii de până la 14 ani au plecat la București pentru meciul România – Norvegia.

Aproape 300 de copii din cei care s-au urcat în autocare sunt din municipiul Tulcea, iar restul au fost aleși din Babadag, Luncavița, Jurilovca, Beștepe, Horia, Casimcea și Sarichioi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*