FOTO Parcul fotovoltaic care schimbă viitorul comunei Nalbant. Facturile la energie plătite din bugetul local ar putea scădea cu până la 80%

Comuna Nalbant se află la doar un pas de independența energetică, odată cu finalizarea în proporție de 95% a parcului fotovoltaic din localitate. FOTO Primăria Comunei Nalbant
Comuna Nalbant se află la doar un pas de independența energetică, odată cu finalizarea în proporție de 95% a parcului fotovoltaic din localitate. FOTO Primăria Comunei Nalbant

În urmă cu doar câțiva ani, discuțiile despre independență energetică păreau rezervate marilor orașe sau companiilor cu bugete consistente. Astăzi, într-o comună din județul Tulcea, acest obiectiv începe să prindă contur printr-o investiție care promite să reducă drastic costurile administrației publice locale și să deschidă drumul către o dezvoltare bazată pe energie verde.

La periferia localității Nalbant, pe un teren de aproximativ 5.000 de metri pătrați, se întinde deja noul parc fotovoltaic al comunei. Panourile solare ocupă aproape 3.000 de metri pătrați și vor produce energie electrică cu o capacitate de 124 kW/h, suficientă pentru a alimenta toate clădirile de utilitate publică aflate în administrarea autorităților locale.

Investiția, realizată prin finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, este finalizată în proporție de 95%. Gardul de protecție a fost montat, branșamentul este realizat, iar ultimul pas înainte de punerea în funcțiune îl reprezintă instalarea contorului și finalizarea procedurilor tehnice necesare conectării la rețea.

Energia produsă aici va alimenta școlile, dispensarele, căminele culturale, sediul Primăriei Nalbant și sistemul de iluminat public stradal. Contractul pentru operarea energiei generate a fost deja semnat cu Hidroelectrica.

Primarul comunei Nalbant, Ion Nicolae, spune că proiectul a devenit cu atât mai important în contextul creșterii accelerate a costurilor la energie din ultimii ani.

„Proiectul acesta este foarte important pentru comuna Nalbant, mai ales deoarece, de anul trecut, au început să crească prețurile la energia electrică, fapt care a generat fel și fel de probleme pentru bugetul administrației publice locale. Când am depus acest proiect, plăteam în jur de 90.000 de lei pe an facturile la energie electrică, acum acestea au ajuns la 200.000 sau chiar 300.000 de lei pe an. Odată ce parcul fotovoltaic va fi integral pus în funcțiune, noi estimăm că vom reduce cam 80% din costurile actuale”, a declarat Ion Nicolae pentru TLnews.

Drumul de la semnarea finanțării până la stadiul actual a fost unul destul de rapid. Contractul a fost semnat în toamna anului 2025, iar lucrările efective au început în ianuarie 2026. În doar șase luni, proiectul a ajuns aproape de finalizare, iar constructorul a încasat deja avansul de aproximativ 700.000 de lei prevăzut în contract.

Deocamdată, parcul dispune exclusiv de panouri fotovoltaice, fără sisteme de stocare a energiei. Însă administrația locală pregătește deja etapa următoare. Primăria Nalbant a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale un nou proiect care prevede și achiziționarea de baterii de stocare, astfel încât energia produsă să poată fi utilizată cât mai eficient și în afara intervalelor de producție maximă.

Strategia energetică a administrației locale nu se oprește însă aici. În satul Trestenic, autoritățile pregătesc amenajarea unui al doilea parc fotovoltaic, de dimensiuni mai reduse, cu o capacitate de 11 kW/h. Investiția, estimată la aproximativ 24.000 de euro și finanțată de AFIR prin Grupul de Acțiune Locală Munții Măcinului, va deservi stația de alimentare cu apă a localității.

În paralel, Primăria Nalbant a semnat deja un proiect pentru implementarea unui sistem de iluminat public inteligent, iar autoritățile locale analizează și oportunitatea lansării unui program de vouchere destinat achiziției de autovehicule electrice de către locuitorii comunei.

Primele semne ale tranziției către mobilitatea verde există deja. Comuna dispune de un microbuz electric pentru transportul elevilor, care va putea fi alimentat acum direct din energia produsă de parcul fotovoltaic.

Pentru o comunitate rurală, investiția reprezintă mai mult decât o simplă reducere a facturilor. Este o schimbare de perspectivă. Într-o perioadă în care costurile energiei apasă tot mai greu asupra bugetelor locale, Nalbant încearcă să transforme soarele de pe colinele Dobrogei într-o resursă strategică menită pentru dezvoltarea sustenabilă a comunei pentru mulți ani de acum înainte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*