FOTO Lucrările de desființare a Sălii Polivalente din Tulcea sunt în plină desfășurare

Lucrările de desființare a Sălii Polivalente sunt în plină desfășurare. FOTO CJ Tulcea

La începutul acestei luni au fost demarate lucrările de desființare a Sălii Polivalente din municipiu, efectuate de către constructorul SMZ Impex SRL din Cluj Napoca, termenul de finalizare a acestora fiind 11 noiembrie 2021.

„Am recurs la această opțiune pentru că actuala clădire nu mai corespunde cerințelor actuale pentru desfășurarea competițiilor sportive, din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului sau al funcționalității. Bunurile aparținătoare au fost oferite cu titlu gratuit mai multor instituții publice și de învățământ tulcene, iar în locul actualei săli, care funcționează din 1974, construim o Sală Polivalentă modernă pentru tulceni, cu finanțarea Companiei Naționale de Investiții. Motivația acestei lucrări este încurajarea desfășurării competițiilor sportive în condiții de siguranță conform standardelor pentru utilizare multifuncțională și dezvoltarea sportului în județul nostru, prin organizarea de competiții sportive sau manifestări cultural-artistice“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Potrivit responsabililor de șantier, programul zilnic de demolări este unul restrâns pentru reducerea gradului de disconfort în zonă, în restul programului desfășurându-se transportul molozului rezultat.

Noua clădire va avea un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori și un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal.

Sala Polivalentă va avea inclusiv parcare subterană, iar capacitatea tribunelor va crește de la 1.200 locuri, la 4.438 de locuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*