FOTO Jandarmii tulceni vor fi prezenți la meciul de fotbal de pe stadionul „Delta“

Jandarmii le recomandă suporterilor celor două echipe să respecte regulile. FOTO IJJ Tulcea

Luptătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea sunt  prezenți în zona stadionului „Delta”, în vederea asigurării măsurilor de ordine publică și siguranței spectatorilor.

Este vorba de meciul de fotbal dintre echipele A.C.S. Delta Dobrogea Tulcea și și A.S.S.C.S. Farul Constanța.

Susținătorii celor două echipe sunt așteptați la stadion, iar jandarmii le recomandă să respecte măsurile stabilite de către organizator și forțele de ordine.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*