FOTO Incendiu puternic în localitatea Mineri

Pompierii au intervenit pentru limitarea pagubelor provocate de incendiu. FOTO ISU Delta Tulcea

O gospodărie din localitatea Mineri a fost mistuită de flăcări. Pompierii tulceni au intervenit cu două autospeciale pentru a limita pagubele. 

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 13.30, la locul solicitării au fost trimise două echipaje ale Detașamentului de pompieri ISU Delta din municipiul Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și 9 subofițeri.

În momentul în care au ajuns salvatorii, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, pe toată suprafața gospodăriei, aproximativ 150 mp.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*