FOTO Incendiu într-o gospodărie din Murighiol. A ars acoperișul, dar pompierii au salvat restul casei

Incendiu într-o gospodărie din Murighiol. FOTO ISU Tulcea

Militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Murighiol.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului locuinței, cu pericol de propagare la locuințele și anexele din apropiere”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

La intervenție au participat și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mahmudia cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost lichidat în jurul orei18.35 și a distrus acoperișul casei, construit din lemn și ondulină, pe o suprafață de 70 de metri pătrați.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul casei de locuit cu bunurile aferente”, au mai transmis sursele citate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, provocat de suprasolicitarea centralei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*