FOTO Din joacă, un copil a dat foc la șura de paie din curtea casei

Pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu la o sura de paie. FOTO ISU Delta Tulcea

Pompierii din stația ISU Babadag au intervenit duminică după amiază pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie în localitatea Zebil. Era vorba de o șură de paie. La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă și 5 subofițeri. În ajutor le-au sărit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sarichioi. În final, după mai bine de o oră și jumătate, incendiul a fost stins, limitându-se pagubele și evitându-se extinderea la locuințele din jur. Potrivit estimărilor păgubiților, au ars aproximativ 13 tone de paie care le trebuiau iarna aceasta la animale.

Vinovat de producerea incendiului este chiar fiul păgubitului, care s-a jucat cu focul și a dat din greșeală foc la paie, apoi nu a mai putut să îl stingă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*