FOTO Consiliu Eparhial la Episcopia Tulcii. Care sunt prioritățile Bisericii pentru anul 2018

PS Visarion, episcopul Tulcii. FOTO Episcopia Tulcii
PS Visarion, episcopul Tulcii. FOTO Episcopia Tulcii

În Episcopia Tulcii s-au desfăşurat în data de 19 şi 20 ianuarie 2018 lucrările Consiliului Eparhial, respectiv ale Adunării Eparhiale ale Episcopiei Tulcii.

În dimineaţa zilei de 20 ianuarie, începând cu ora 8,30, în capela Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” din municipiul Tulcea, P.S.Visarion, Episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de Te-Deum, care a marcat importanţa evenimentului bisericesc din Episcopia Tulcii.

Începând cu ora 10,00 în sala de festivităţi a Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea s-au desfăşurat apoi lucrările propriu-zise ale Adunării Eparhiale.

Acestea au fost deschise de către P.S. Visarion printr-un cuvânt festiv, în care a trecut în revistă ,,Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în perioada comunismului” şi, în linii generale, evenimentele bisericeşti şi cultural – educaționale, care au marcat viaţa Episcopiei Tulcii în anul încheiat.

Au fost prezentate şi analizate cu atenţie rapoartele sectoarelor: administrativ-bisericesc, economic, cultural şi comunicaţii media, învăţământ şi activități cu tineretul, social-filantropic și misionar, precum și sectorul canonic, care au reflectat activitatea programată şi derulată în Episcopia Tulcii pe anul încheiat 2017.

În urma luărilor de cuvânt s-au evidenţiat rezultatele administraţiei eparhiale, implicarea slujitorilor Bisericii şi a credincioşilor în viaţa socială și culturală, în diferitele ei aspecte, şi s-au aprobat în unanimitate rapoartele prezentate.

Au fost prezentate şi priorităţile anului 2018, între care se află finalizarea lucrărilor la sediul administrativ al Episcopiei Tulcii, marcarea prin evenimente specifice a Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi aniversarea împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei în cadrul statal românesc, precum şi intensificarea vieţii religios – morale din parohii, întărirea activităţilor pastorale în special în rândurile tinerilor şi extinderea acţiunilor filantropice, misionare şi culturale, întărirea identității creștin- ortodoxe și românești din eparhie.

La finalul întâlnirii a fost vizionată și o proiecție cu cele mai importante evenimente bisericeşti şi cultural-educaţionale din Episcopie în anul încheiat 2017.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*