FOTO Aproape 140 de puieți de stejar plantați în noiembrie au fost furați de pe marginea Drumului Național 22, la limita județelor Tulcea și Constanța

Cei 141 de puieți de stejar au fost plantați pentru a marca un episod din istorie. FOTO Direcția Silvică Tulcea

În luna noiembrie a anului 2019, la inițiativa prefecturilor județelor Tulcea și Constanța, s-a realizat o acțiune de plantare a 141 de puieți de stejar, pe marginea drumului național ce leagă cele două municipii reședință, la limita administrativă dintre cele două județe, pentru celebrarea celor 141 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. În momentul de față majoritatea stejarilor din cei plantați la sfârșitul lui 2019, pentru că au fost furați.

La evenimentul simbol de plantare a puieților de stejari puși la dispoziție de Direcția Silvică Tulcea, au participat pe lângă oficialități, copii, elevi, studenți. Cei 141 de stejari trebuiau să crească falnici și să fie martori ai unui moment ce aducea aminte de revenirea Dobrogei la România Mare. Acum, ori vor face umbră unor hoți, ori sunt deja cenușă.

„Am pregătit acțiunea așa cum ne-am priceput noi mai bine, am adus puieți de talie potrivită, atent aleși în pepinieră, am adus apă pentru pus la rădăcină, am adus tutori pe care i-am vopsit în culorile naționale, am asigurat asistența tehnică la fața locului cu 10 specialiști silvici într-o zi de duminică, ne-am bucurat la final pentru reușita evenimentului.

La două luni după plantare am constatat că cea mai mare parte dintre tutori au fost furați și mulți dintre puieți smulși. Îi vom pune la loc în perioada următoare și vom face și curat. „La mulți ani, România întregită” și mai cu seamă „Să te faci bine!”,“au transmis reprezentanții Direcției Silvice Tulcea.

Din punct de vedere legal, este greu spre aproape imposibil ca cineva să fie tras la răspundere.

„Nu avem cum să punem un polițist lângă ei sau să patruleze în zonă. Cei de la Direcția Silvică Tulcea au spus că îi vor replanta și nu putem decât să facem un apel la oameni să înțeleagă rolul acestor puieți și să nu îi mai fure“,a spus Alexandru Cristian Iordan, prefectul județului Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*