FOTO Accident grav cu un taxi la ieșirea din Tulcea spre Cataloi

Un taximetrist a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un pom. FOTO ISU Delta Tulcea

Pompierii de la Descarcerare, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și polițiștii au intervenit duminică dimineață la un grav accident rutier  petrecut la ieșirea din municipiul Tulcea spre Cataloi.

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 9.00, când șoferul unui taxi al firmei Delta, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un pom, iar apoi a ricoșat. În urma impactului, șoferul, un bărbat de 57 de ani care se afla singur în mașină a rămas încarcerat. La fața locului au fost trimise o autospecială de descarcerare grea, un SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă și 10 subofițeri, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și ale Serviciului Rutier.

„La fața locului am găsit o situație delicată. Victima care era încarcerată nu avea leziuni care să îi pună viața în pericol, dar a făcut un șoc post – traumatic cu tensiune peste 20“, a precizat dr. Dumitru Vâlcu, directorul SAJ Tulcea care a fost prezent la locul accidentului.

Acesta a mai precizat că victima a suferit o leziune la nivelul capului, urmând a fi supusă la investigații suplimentare de către personalul medical al Spitalului Județean Tulcea.

Reprezentanții IPJ Tulcea au precizat că din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit că șoferul a scăpat mașina de sub control pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum – asfalt umed.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*