UPDATE FOTO Accident cu trei mașini implicate la intrarea în județul Tulcea dinspre Constanța

Accident la intrarea in Tulcea dinspre Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Un accident rutier a avut loc luni dimineață la intrarea în județul Tulcea dinspre Constanța, în eveniment fiind implicate trei autovehicule.

UPDATE

Polițiștii tulceni au precizat că un conducător auto în timp ce conducea un autoturism în afara localității Baia spre Constanta, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau regulamentar din sens opus. În urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Toti conducătorii auto dețineau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit martorilor, luni a avut un eveniment rutier pe DN 22 chiar la intrarea în județul Tulcea, în apropiere de localitatea Baia. Astfel, în evenimentul rutier au fost implicate trei mașini, una dintre acestea fiind răsturnată în afara carosabilului, pe partea dreaptă, alta aflându-se pe partea stângă, iar cea de-a treia a rămăs pe șosea.

La fața locului s-au deplasat polițiști care cercetează cum a avut loc evenimentul rutier. De asemenea, în zonă a ajuns și o ambulanță a Serviciului Județean Constanța, cadrele medicale stabilind că persoanele implicate în evenimentul rutier nu au avut nevoie să fie transportate la spital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*