Fostul președinte al CJ Tulcea, Victor Tarhon, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009

Victor Tarhon, vicepreședinte al CJ Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea, Victor Tarhon, actul vicepreședinte al aceleiași instituții, a fost condamnat marți, 2 martie, de Curtea de Apel București, la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009. În același dosar au mai fost inculpate și Elena Udrea, la data respectivă ministru al Dezvoltării, care a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, și fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. Decizia instanței nu este definitivă.

Astfel, magistrații Curții de Apel București l-au condamnat pe Victor Tarhon la patru ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Instanța interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de doi ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de șapte ani.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea l-ar fi determinat pe Victor Tarhon, la data respectivă președinte al Consiliului Județean Tulcea, să pretindă și să primească de la un om de afaceri suma de 691.029,63 de lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte și efectuarea la timp a plăților. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea mai multe contracte finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

„Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei. Serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat”, se precizează în rechizitoriul procurorilor anticorupție.

Decizia Curții de Apel București de marți, 02 martie, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, ce se va judeca la instanța supremă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*