Experți de mediu olandezi, în vizită în județul Tulcea

Olandezii au vizitat județul Tulcea. FOTO CJ Tulcea
Olandezii au vizitat județul Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a primit, marți, 28 august, o delegație olandeză, condusă de Monique Bekkenutte, director The Royal Dutch Waternetwork, și formată din experți în domeniul protecției mediului.

Scopul vizitei în județul Tulcea este familiarizarea participanților cu situația din domeniul gestionării durabile a zonei Deltei Dunării  și identificarea potențialelor arii de cooperare cu parteneri locali.

„Mă bucur pentru faptul că doriți să vă familiarizați cu problematica protecției mediului din județ nostru și aici mă refer la în special la Rezervația Biosferei Deltei Dunării, dar și la Parcul Național Munții Măcinului și siturile Natura 2000. Sper să beneficiem de expertiza dumneavoastră, a Olandei, în acest domeniu și sper ca în urma întâlnirilor pe care le aveți în județul nostru să puteți beneficia de informațiile dorite, astfel încât să ne sprijiniți, să ne dați sfaturi cum trebuie să procedăm pentru ca această deltă să dăinuie peste veacuri. Delta Dunării are multe probleme, legate atât de mediu, de infrastructură, de biodiversitate dar cred că ne puteți ajuta să luăm măsurile necesare în beneficiul acesteia.

La nivelul Deltei Dunării, nevoile sunt foarte mari și orice sfat din partea celor care au expertiză este binevenit. Delta este populată, în deltă trăiesc oameni, mare parte dintre ei au o situație economică precară. Până nu demult, singura sursă de existență o reprezenta peștele, iar mai nou, turismul. Măsurile care se iau în această zonă trebuie să țină cont și de aspectul social. Există o linie roșie care nu trebuie depășită de nicio parte, și aici mă refer la mediu și la oameni“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Din delegație au mai făcut parte Anton Roeloffzen (Agenția de Protecție a Mediului Rijnmond), Otto Ferf Jentink (Waternet – Amsterdam Water Company), Michiel Firet (Staatsbosbeheer – Agenția de Stat pentru managementul pădurilor și rezervațiilor naturale), Marcel de Ruijter (Uniunea autorităților de apă din Olanda), Bas van den Hurk (Autoritatea Apelor  Delfland) și  Ioana Dobrescu, consultant de mediu cu activitate în Olanda. Partea română a mai fost reprezentată de președintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre și deputatul Lucian Simion, fost guvernator al Rezervației Biosferei  Delta Dunării.

„Asociația Olandeză din sectorul Apei vrea să promoveze schimbul de cunoștințe în acest domeniu, între diferitele părți ale acestui sector, între firme private, instituții publice și organizații neguvernamentale. Colaborarea dintre România și Olanda în domeniul mediului este destul de îndelungată și să vrem să continuăm dezvoltarea ei, mai ales pentru că sunt multe similarități între România și Olanda în ceea ce privește poziționarea în deltă iar scopul acestei vizite este de a face schimb de cunoștințe și experiență în ceea ce privește problemele de mediu. Sperăm, cu acest prilej, să facem un pas înainte în această colaborare“, a declarat directorul Monique Bekkenutte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*