EXCLUSIV Percheziții pe raza județului Tulcea privind infracțiuni la patrimoniul național

Anchetatorii au descins în mai multe locații. FOTO Cătălin SCHIPOR

Trei percheziții sunt efectuate în județul Tulcea și una în județul Constanța într-un dosar privind infracțiuni în dauna patrimoniului național și spălare de bani.

Este vorba de o rețea care se ocupa cu săpături neautorizate în siteurile arheologice, iar bunurile găsite erau comercializate pe piața neagră, iar apoi, banii proveniți din această afacere erau spălați pentru a se justifica proveniența lor.

Ancheta în acest dosar este coordonată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

“La data de 11 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, unul pe raza județului Constanța și trei pe raza județului Tulcea, privind combaterea infracțiunilor contra patrimoniului cultural național. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și spălare a banilor. In cauza s-a reținut faptul că persoanele vizate desfășoara activități de braconaj arheologic prin detecții și săpături neautorizate, ulterior sustragand artefacte din patrimoniul cultural național. Artefactele erau apoi supuse unui proces sistematic de valorificare a produsului infracțiunii pe piata de antichități, inclusiv prin rețeaua de internet. Acțiunea beneficiaza de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța și lucrători ai IPJ Tulcea”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Este vorba despre 2 bărbați, ambii în varsta de 35 de ani, respectiv un bărbat, de 43 de ani. Doi au domiciliul în localitatea Slava Cercheză, județul Tulcea, iar unul are domiciliul în Năvodari dar și o locuință în Slava Cercheză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*