EXCLUSIV 980 kilograme de Heroină, descoperite în apropiere de localitatea tulceană Sfântu Gheorghe

Heroină descoperită la bordul unei ambarcațiuni eșuate lângă Sfântu Gheorghe

Descoperire fără precedent la Tulcea. 

O ambarcațiune eșuată pe Marea Neagră, în apropierea localității tulcene Sfântu Gheorghe a declanșat o acțiune a autorităților. 

După un control de rutină, în ambarcațiunea abandonată au fost găsite 980 kilograme de heroină. 

Surse familiare cu acest dosar au declarat pentru Tulcea NEWS că drogurile au fost ascunse în fundul dublu al bărcii. 

Anchetatorii bănuiesc că marfa a fost descărcată de pe un vapor în largul coastelor Mării Negre și adusă la mal de contrabandiști. Ambarcațiunea a eșuat în apropiere de mal. 

Stupefiantele au fost ridicate și transportate la Constanța. Anchetatorii îi caută acum pe contrabandiști. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*