
Elena Doboș, deputat AUR Tulcea, a prezentat în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Adrian Boioglu, care sunt prioritățile mandatului său.
Elena Doboș a spus în cadrul căror comisii activează în Parlament.
„Voi activa în cadrul Comisiei de Învățământ unde sunt și secretar și comisia pentru politică externă. Am ales comisia de învățământ pentru că formarea mea inițială este de profesor de limba și literatura română și am ales și comisia de politică externă pentru că sunt vorbitor de limbi străine. Am un master degree pe administrație publică în limba franceză și atunci am considerat că acestea sunt comisiile în care pot exercita cunoașterea și pot integra mai rapid informațiile”, a afirmat deputatul AUR Tulcea.
Elena Doboș a afirmat că dacă vrem să reconstruim România atunci trebuie să începem cu educația.
„Consider că atât Tulcea cât și în întreaga țară este nevoie de a lucra mai atent asupra educației. Dacă într-adevăr vrem să reconstruim România, trebuie să începem cu educația. AUR are un program de guvernare foarte bine stabilit în 15 puncte și în cadrul celor 15 puncte se regăsește și educația. Așa că avem de unde pleca, plus soluțiile aferente fiecarei categorii în parte” – Elena Doboș.
Ea a fost întrebată dacă toate aceste lucruri reprezintă o provocare având în vedere că Delta Dunării este un teritoriu mai greu accesibil.
„Da, este o provocare însă nu ne plângem de provocări. E adevărat că Delta Dunării reprezintă un teritoriu unic în Europa, însă trebuie să vedem cum păstrăm această unicitate și cum contribuim la bunăstarea oamenilor care locuiesc încă în Delta Dunării. Nu e o provocare foarte mare, dacă mă refer la modul de accesibilitate în Delta Dunării pentru că am fost în Delta Dunării și în legislatura trecută 2020-2024, în calitate de consilier al biroului senatorial” – Elena Doboș.
Ea a transmis și un mesaj la acest început de mandat.
„Să avem demnitate, mai ales în condițiile actuale și nu aș vrea să dezvolt ceea ce se întâmplă la nivel de municipiu în acest moment, să avem curajul și libertatea de exprimare astfel încât să aducem expertiză la nivel de Tulcea și să putem să contribuim la acel plus valoare pe care îl așteaptă cetățeanul” – Elena Doboș.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment