E.S. Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, în vizită la Tulcea

E.S. Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, în vizită la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, s-a întâlnit vineri, 25 martie, cu E.S. Sergey Minasyan, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Armenia în România, care se află într-o vizită de lucru la Tulcea pentru a discuta despre situația refugiaților ucraineni care ajung în România prin punctul de trecere a frontierei de la Isaccea. La întâlnire, care a avut loc în sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, au mai participat și Lucian Simion, președinte al Uniunii Armenilor din România, filiala Tulcea și Cristina Tofan, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea.

În deschiderea discuțiilor, președintele Horia Teodorescu a vorbit despre eforturile depuse în ultimele patru săptămâni cu scopul de a gestiona cât mai bine situația de criză declanșată din momentul izbucnirii conflictului armat din Ucraina și despre implicarea persoanelor fizice, juridice, primăriilor, instituțiilor statului, ONG-urilor care au empatizat cu cei aflați în dificultate. Județul Tulcea, spune președintele Teodorescu, s-a transformat în câteva săptămâni într-un adevărat hub de sprijinire a Sudului Ucrainei.

Navă cu ajutoare pentru Ucraina

„Astăzi, pentru prima dată de la izbucnirea crizei, am încărcat o navă pe care am trimis-o către Ucraina, iar acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul organizațiilor non-guvernamentale și agenților economici, respectiv șantierul naval din județul nostru, care s-au implicat direct în soluționarea problemei“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

De asemenea, președintele Horia Teodorescu a insistat asupra deschiderii județului Tulcea cu privire la sprijinirea tuturor refugiaților care intră în România prin punctul de frontieră de la Isaccea, urmând a găsi calea de rezolvare pentru orice problemă apărută în acest proces de preluare a celor care se îndepărtează de spațiul de conflict.

„Vreau să vă asigur că suntem aici pentru a îi ajuta pe toți cetățenii, inclusiv pe cei din comunitatea armeană, să tranziteze în cele mai sigure condiții județul nostru“, a mai spus Horia Teodorescu.

E.S. Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, în vizită la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Sprijin pentru armenii care părăsesc Ucraina

La rândul său, E.S. Sergey Minasyan a adus în discuție faptul că în Ucraina se află cea mai mare comunitate minoritară de armeni (aproximativ 300.000 cetățeni), dintre care aproximativ 20.000 trăiesc în zona Odessa.

„Nu avem la momentul de față o estimare a numărului cetățenilor armeni sau a cetățenilor ucraineni care fac parte din minoritatea armeană care ar putea să treacă granița prin această zonă, dar am decis să vizitez județele de graniță pentru a discuta această situație de criză cu care ne confruntăm, pentru a stabili bazele viitoarei cooperări în cazul în care aceste grupuri de armeni ar urma să intre în România. Noi avem Consulat la Odessa, vrem să vă asigurăm de totala noastră implicare în preluarea acestor cetățeni, ei sunt responsabilitatea noastră“, a transmis E.S. Sergey Minasyan.

Amintim în acest sens faptul că, începând cu anul 2017, județul Tulcea are relații de cooperare cu regiunea Tavush din Republica Armenia.

În cadrul ședinței de vineri, 25 martie, președintele Consiliului Județean Tulcea și E.S. Sergey Minasyan au discutat și despre posibilitatea dezvoltării relațiilor bilaterale care au stagnat în ultimii ani, ca urmare a pandemiei COVID-19.

E.S. Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, în vizită la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*