Două femei au ajuns la spital, rănite într-un accident rutier petrecut în apropiere de Babadag

Două femei, rănite într-un accident rutier petrecut în apropiere de Babadag. FOTO ISU Tulcea

Pompierii militari din cadrul Stației Babadag au intervenit în dimineața zilei de luni, 31 mai, în jurul orei 10.25, pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22, în apropierea localității Babadag.

Potrivit ISU Tulcea, în accident a fost implicat un autoturism, în care se aflau patru persoane, iar la fața locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Din primele verificări, a reieșit ca un barbat de 24 de ani din comuna Topolog, în timp ce conducea un autoturism din direcția Tulcea către Constanța, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic din partea stânga a drumului.

„În urma evenimentului au rezultat două victime de sex feminin, în vârstă de 28, respectiv 56 de ani. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportate la spital de către ambulanțele SAJ și SMURD pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*