Dosar penal în cazul șalupei care intră în stolurile de pelicani din Delta Dunării

O șalupă intră într-un stol de pelicani. FOTO Facebook Marian Strinoiu

Polițiștii au anunțat că a fost deschis dosar penal în cazul șalupei care intră în stolurile de pelicani din Delta Dunării.

Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea a anunțat că verificările sunt făcute de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor.

“Având în vedere imaginile apărute pe mai multe site-uri de socializare din mediul online, în care o ambarcațiune naviga pe apele teritoriale în apropierea unor specii protejate de păsări, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au sesizat cu privire la aspectele identificate.

În acest sens, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosar de cercetare penală privind ariile protejate, conservarea habitatelor naturale și a faunei salbatice, conform OUG 57/2007.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii existenței/inexistenței vreunei fapte de natură penală/contravențională, urmând ca în funcție de aspectele constatate, lucrarea să fie înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru atribuirea numărului unic și continuarea cercetărilor”, a anunțat IPJ Tulcea.

O șalupă a fost filmată și fotografiată când intră în stolurile de pelicani din Delta Dunării, iar Asociația Delta Dunării afirmă că acest dezastru ecologic trebuie să înceteze. Fotograful Marian Strinoiu a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii care arată cum o șalupă intră în stolurile de pelicani din Delta Dunării. De asemenea, scena a fost filmată de o persoană aflată în zonă în acel moment.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*