Doi tulceni, condamnați la închisoare pentru trafic de droguri

Penitenciarul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Tulcea au identificat și reținut luni, 29 martie, doi bărbați, de 27 și 32 de ani, ambii din municipiul Tulcea, pe numele cărora Tribunalul Constanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Potrivit IPJ Tulcea, bărbatul de 27 de ani a fost condamnat la patru ani și 10 luni de închisoare, respectiv, un an și opt luni de închisoare bărbatul de 32 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, cu antecedente privind infracțiunea de efectuare fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive și constituirea unui grup infracțional organizat.

Cei doi bărbați au fost depuși la Penitenciarul Tulcea pentru executarea pedepselor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*