Doi elevi au fost sancționați cu câte 2.000 de lei pentru că au pulverizat spray iritant lacrimogen într-o școală din Tulcea

Măsuri de ordine și siguranță publică în municipiul și județul Tulcea cu ocazia minivacanței de Ziua Națională a României

Doi elevi au pulverizat spray iritant lacrimogen în incinta unei școli din municipiul Tulcea. Au intervenit jandarmii și i-au amendat cu 2.000 de lei.

Potrivit IJJ Tulcea, jandarmii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost solicitați să intervină joi, 9 decembrie, de către reprezentanții unei unități școlare din municipiul Tulcea, ca urmare a folosirii unui spray iritant lacrimogen de către doi elevi.

Cu ajutorul sistemelor de supraveghere video, jandarmii au reușit imediat să-i identifice pe cei doi elevi, cu vârste de 16, respectiv 17 ani. Întrebați de cele întâmplate, inițial aceștia au negat cele comise, însă imaginile de pe camerele video i-au determinat să recunoască fapta. Din imaginile surprinse a reieșit faptul că cei doi elevi au pulverizat spray iritant lacrimogen la intrarea în una dintre clase, mai precis asupra ușii, însă nu a produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății altor elevi.

Părinții celor doi elevi au fost informați cu privire la situația produsă, iar unul dintre aceștia s-a prezentat la unitatea școlară în vederea luării la cunoștință a faptei comise și a măsurilor luate conform prevederilor legale în vigoare.

Cei doi elevi au fost sancționați cu amendă, în valoare de 2.000 de lei fiecare pentru aruncarea cu substanțe iritant lacrimogene, fără producerea de vătămări ale integrității corporale sau sănătății.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*