Doi copii, de 12 și 13 ani, cercetați de polițiști după ce ar fi încercat să spargă o bancă din Isaccea

Polițiștii tulceni. FOTO Cătălin Schipor

Doi copii, cu vârste de 12 și 13 ani, din Isaccea, sunt cercetați de polițiști după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, ar fi încercat să spargă o unitate bancară din localitate.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 2 mai, polițiștii din Isaccea au fost sesizați cu privire la distrugerea unor geamuri de la o agenție bancară situată pe strada 1 Decembrie din localitate.

„Din primele verificări a reieșit că doi minori, de 12 și 13 ani, din Isaccea, ar fi spart geamul de la ușa de la intrare și un alt geam lateral și ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video, cu scopul de a sustrage bani de la respectiva agenție bancară”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs fapta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*