Directorul Administrației Porturilor Dunării Maritime, Marius Luigi Ciubrei, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată de către DNA

Navă comercială pe Dunăre în Municipiul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

În aprilie, în data de 17, directorul CNAPDM Marius Luigi Ciubrei, împreună cu un marinar ala aceleiași instituții, Constantin Tarău, au fost prinși în flagrant de către procurorii DNA în timp ce primeau o sumă de bani pentru angajarea unor persoane. După o lună de zile, dosarul a și fost trimis spre judecare instanței competente.

Potrivit anchetatorilor, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaților:

  • Luigi Marius Ciubrei la data faptelor director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de luare de mită,
  • Constantin Tarău, la data faptelor marinar în cadrul CNAPDM, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită,

și în stare de libertate a inculpaților:

  • Daniela Mariana Sărluceanu și fiul acesteia, Mădălin Mihai Sărluceanu, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iunie 2017 – 17 aprilie 2018, inculpatul  Luigi Marius Ciubrei, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul inculpatului Constantin Tarău, a pretins și primit de la cinci persoane (printre care și inculpații Daniela Mariana Sărluceanu și Mădălin Mihai Sărluceanu suma totală de 2.700 euro, în scopul angajării unora dintre aceste persoane la compania pe care o conducea pe posturile de „marinar” și „mecanic”. De la inculpații Daniela Mariana Sărluceanu și Mădălin Mihai Sărluceanu, directorul C.N.A.P.D.M. SA a primit suma de 1.000 euro, pentru a-l angaja pe acesta din urmă pe postul de „marinar”.
În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Constantin Tarău și alte persoane oprindu-și un „comision” cuprins între 100 și 600 de euro. În această manieră, inculpatul Constantin Tarău și-a însușit suma totală de 1.500 euro.
Ultima „plată”, în valoare de 500 euro, s-a realizat în aceeași manieră la data de 17 aprilie 2018, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante față de inculpatul Luigi Marius Ciubrei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani ridicate de la inculpatul Luigi Marius Ciubrei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.

Anchetatorii au precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*