Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, cere măsuri urgente pentru protejarea județului împotriva dronelor rusești

Deputatul Cosmin Andrei FOTO Facebook Cosmin Andrei
Deputatul Cosmin Andrei FOTO Facebook Cosmin Andrei

Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei a solicitat Ministerului Apărării Naționale să adopte măsuri suplimentare pentru protejarea județului împotriva dronelor rusești care pătrund în spațiul aerian al României. Parlamentarul a adresat o interpelare prin care cere explicații privind actualele măsuri de apărare și soluții care să reducă riscurile pentru populație.

Potrivit deputatului, deși apreciază intervențiile militarilor români și coordonarea realizată prin structurile NATO, este nevoie de măsuri suplimentare pentru protejarea comunităților din județul Tulcea și de o reacție diplomatică fermă față de încălcările repetate ale spațiului aerian național.

„Dincolo de succesul misiunilor de poliție aeriană, modul în care alegem să neutralizăm aceste ținte ridică o problemă majoră de sustenabilitate financiară. Doborârea celor trei aparate de zbor rusești cu rachete de tip AIM-9X, lansate de pe avioanele F-16, a costat bugetul de stat aproximativ 1,5 milioane de euro în doar trei zile. Acest consum de resurse pentru ținte lente este nesustenabil, în condițiile în care avem teoretic la dispoziție alternative tactice mult mai ieftine”, a declarat Cosmin Andrei.

Parlamentarul susține că locuitorii județului Tulcea sunt cei mai expuși acestor incidente și afirmă că situația generează o stare permanentă de nesiguranță în comunitățile din apropierea frontierei.

„Este greu de înțeles cum sistemele dedicate antidronă, atât de necesare astăzi pentru protejarea graniței de est, vor ajunge în dotarea trupelor noastre abia în anul 2027. Avem nevoie urgentă de soluții pragmatice imediate, pentru a asigura un scut eficient și sustenabil deasupra localităților expuse”, a precizat deputatul.

Prin interpelarea adresată Ministerului Apărării Naționale, Cosmin Andrei solicită explicații privind neutilizarea elicopterelor dotate cu mitraliere în misiunile de interceptare și cere implementarea unor soluții defensive temporare pentru județul Tulcea până la operaționalizarea noilor sisteme antidronă achiziționate din Israel și a celor dezvoltate în parteneriat cu Ucraina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*