Deputata AUR de Tulcea, Elena Doboș: „Școala și credința sunt pilonii pe care se poate reclădi România”

Elena Doboș, deputat AUR Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Deputata AUR de Tulcea Elena Doboș a transmis o declarație politică dedicată începutului noului an școlar, în care a vorbit despre rolul educației și al credinței în formarea tinerilor, dar și despre diferențele pe care le consideră tot mai accentuate între școlile din mediul rural și cele din orașe.

Parlamentara și-a construit mesajul pornind de la propria experiență de elevă într-un sat din județul Tulcea și de la reîntâlnirea, la începutul acestui an școlar, cu elevii din localitatea natală.

„Pentru câteva clipe, am fost din nou o elevă plină de energie, fericită, nerăbdătoare și plină de optimism, dar și cu o urmă de îngândurare: oare cum va fi anul acesta? Oare ce voi învăța? Oare ce voi descoperi și ce amintiri noi voi crea?”, a transmis Elena Doboș.

Deputata AUR a evocat condițiile în care a mers la școală în copilărie, într-o comunitate rurală în care infrastructura și dotările erau modeste. În opinia sa, școala și credința au reprezentat atunci două repere importante pentru copiii din comunitate.

„Nu aveam multe pe atunci. Ulițele erau prăfuite, școala prost dotată, o oglindă fidelă a stării sociale și economice din acei ani. Și totuși, pentru noi, copiii satului, totul era frumos și simplu. Nu știam ce ne lipsește, pentru că aveam ce conta cu adevărat: școala și credința”, a afirmat parlamentara.

Elena Doboș consideră că cele două instituții au avut un rol esențial în formarea generațiilor trecute și susține că importanța lor pentru societatea românească trebuie consolidată.

„Școala și credința ne-au unit. Au fost stâlpii cu care ne-am clădit ca oameni. Aceste două instituții sunt pilonii fundamentali pe care se sprijină România”, a declarat deputata de Tulcea.

O parte a declarației politice a vizat situația educației din mediul rural. Parlamentara susține că diferențele dintre școlile de la sate și cele din mediul urban s-au accentuat și reclamă lipsa profesorilor calificați și accesul inegal la o educație de calitate.

„Prăpastia dintre școala din mediul urban și cea din mediul rural se adâncește de la un an la altul. Copiii de la sat sunt abandonați, fără profesori calificați și fără o șansă reală la o educație de calitate”, a susținut Elena Doboș.

În plan politic, deputata AUR a pledat pentru o reformă a sistemului de învățământ pe care o leagă de promovarea valorilor creștine și de viziunea suveranistă susținută de partidul din care face parte.

„Eu nădăjduiesc că totul se poate repara. Prin credință și printr-o reformă reală a școlii, România se poate reconstrui. Doar un guvern suveranist, cu iubire față de valorile creștine și respect pentru elevii acestei țări, îi poate da României o nouă șansă”, a afirmat parlamentara.

La finalul declarației, Elena Doboș le-a transmis un mesaj elevilor care au început noul an școlar, cărora le-a urat să aibă parte de bucurii, prietenii și noi experiențe de învățare.

„Să nu uite niciodată de unde au plecat și să creadă, cu toată inima, în ceea ce pot deveni. Dumnezeu să vă ajute în acest an școlar, dragi elevi!”, a încheiat deputata AUR de Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*