Cronica accidentelor rutiere din județul Tulcea. Șoferii beți la volan sau doar neatenți au căzut victime

Echipaj de poliție din cadrul IPJ Tulcea. FOTO IPJ Tulcea

Patru accidente rutiere soldate cu victime și pagube materiale au marcat începutul de săptămână la Tulcea. Primul dintre acestea a fost la Cerna, acolo unde o căruță a fost lovită de o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 52 ani.

Polițiștii sunt de părere că vinovat este căruțașul care nu avea atelajul semnalizat corespunzător. Victimă a căzut însă tot el.

Un alt accident rutier s-a întâmplat la Plopu. Un bărbat de 74 ani, care conducea un moped, a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit de o șoferiță care își vedea de drum. Oamenii legii au aflat și că mopedistul era beat. Alcoolemia de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat i-a adus un dosar penal.

Nici municipiul Tulcea nu a fost ocolit de evenimentele rutiere. Luni după amiază, un bărbat de 29 ani, care conducea pe strada 1848, a lovit un alt autoturism condus de un bărbat de 70 ani. În urma accidentului, ambii conducători auto au fost răniți.

Puțin mai târziu, la intersecția Aleii Cristina cu strada Barajului, o șoferiță de 33 ani din Tulcea nu a oprit la STOP și s-a ciocnit de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 44 ani. Pasagerii din cele două mașini au avut de suferit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*