Consiliul Județean Tulcea a organizat concursul „Cele mai frumoase scrisori către Moș Crăciun“, ediția a doua

Consiliul Județean Tulcea a organizat concursul „Cele mai frumoase scrisori către Moș Crăciun“, ediția a doua

Copiii tulceni, indiferent de vârstă, au fost invitați să înscrie în acest concurs, ajuns la a doua ediție, scrisori cât mai frumoase către cel mai iubit personaj din lume.

Este important de menționat că premiile acordate de Consiliul Județean Tulcea nu reprezintă răspunsul la solicitările copiilor, ci o recompensă pentru talentul artistic al celor mici.

În total, au fost premiate primele 200 de scrisori înscrise în concurs, iar micuții tulceni s-au întrecut în talent artistic și i-au transmis lui Moș Crăciun toate dorințele lor, atât pentru noaptea dinainte de Crăciun, cât și pentru anul care vine.

Micii tulceni, un exemplu pentru întreaga comunitate

Cei mici au impresionat atât prin talent, cât și prin sinceritate, empatie și bunătate, fiind, și de această dată, un model demn de urmat pentru întreaga comunitate. Ei i-au vorbit Moșului despre cele mai de preț cadouri, despre bunătate, fericire și înțelegere și i-au transmis celui mai iubit bătrân din lume cele mai frumoase gânduri de bunăstare. Ba chiar unii au plusat și i-au oferit darurile pe care ar fi urmat să le primească.

Consiliul Județean Tulcea a organizat concursul „Cele mai frumoase scrisori către Moș Crăciun“, ediția a doua

„Dragă Moș Crăciun,

Anul acesta de Crăciun nu-ți cer nimic, ceea ce crezi că merit sunt sigur că tu îmi vei aduce. Și nu îți scriu nici măcar pentru tradiție, ci ca să îți mulțumesc pentru zâmbetele de peste an, pentru că sunt sănătos, pentru curajul de a nu renunța la visuri și oameni importanți. În seara de Crăciun am să privesc cerul și știu că am să te văd zâmbind și îmi vei face cu ochiul. Atunci voi ști, Moșule, că dorința mi-a fost ascultată“, i-a transmis Moșului Andrei Darius, elev al Școlii Gimnaziale nr. 12 din municipiul Tulcea.

„Anul acesta îmi doresc ca tu, Moșule, să faci un miracol de Crăciun și să ningă în Seara de Ajun. Te mai rog să împarți sănătate tuturor copiilor, părinților, bunicilor și toți să fie fericiți! Eu te mai rog ca darul meu să îl iei tu și să îl împarți cu elfii tăi și cu Rudolf! Îți doresc o iarnă frumoasă și un Crăciun magic!“, îi spune Denisa Cristiana Ganea, în vârstă de 12 ani.

„(…)Nu îmi doresc foarte multe lucruri, în primul rând îmi doresc multă, multă sănătate atât mie, cât și persoanelor dragi mie, care mi-au fost alături în acești ani. Îmi doresc să nu mai fie nimeni trist, îmi doresc multă zăpadă ca să mă joc cu frățiorii mai mici, apoi să mergem în centru la căldură și să ascultăm colindele tradiționale românești. Sper să nu-ți cer prea multe, Moșule!“, i-a transmis Gabriel Florin Pînzaru, un tânăr de 19 ani, de la Centrul de Plasament „Pelican“ din Tulcea.

„Te rog să aduci zâmbetul pe buzele tuturor copiilor triști și fă ca din sacul tău magic să scoți bucurii și fericire acolo unde există gânduri și supărări. (…) Și te mai rog, Moșule, ca în noaptea de Ajun să ningă deasupra noastră cu fulgi mari, iar îngerul nostru păzitor să nu ne părăsească vreodată“, i-a scris Daniel Simionov, în vârstă de 20 ani, tot de la Centrul „Pelican“ din municipiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*