#CONCURS Câștigă trei invitații duble la piesa “O oră de liniște” de la Teatrul Jean Bart din Tulcea

Afișul piesei de teatru ”O oră de liniște”

O supercomedie ajunge în premieră la Tulcea. Piesa de teatru “O oră de liniște” poate fi vizionată pe data de 16 mai, de la ora 19, la Teatrul Jean Bart.

TLnews te invită la teatru și oferă 3 invitații duble pentru acest spectacol.

Tot ce ai de făcut este:

  1. Dai LIKE Paginii de Facebook “TLnews” – facebook.com/TLnewsRo
  2. Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la teatru
  3. Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.

Câștigătorii sunt aleși, prin tragere la sorți, pe data de 10 mai. Doar cei care îndeplinesc întocmai cele 3 cerințe de mai sus intră în tragerea la sorți!

O oră de liniște

“O oră de liniște” este povestea lui Michel, scenograf de film reputat care descoperă într-o piață de vechituri din Paris legendarul album al lui Neil Youart, “Me, myself and I, pe care îl căuta de ani de zile. În timp ce vrea să asculte în liniște în sufrageria lui prețiosul album, lumea întreagă pare să se împotrivească micii lui bucurii: soția alege tocmai acest moment pentru a-i face o mărturisire șocantă, fiul său sosește pe neașteptate, prietenul lui cel mai bun îi bate la ușă cu o veste proastă, vecinul îl deranjează, instalatorul îi inundă apartamentul amanta lui decide să-i dezvăluie totul soției sale, în timp ce mama lui îl tot sună pe mobil…

Manipulator, mincinos și fundamental egocentric, Michel este gata să facă orice pentru a avea pace și, în sfârșit, să se bucure de o mică oră de liniște.
Florian Zeller este noua revelație a cinematografiei franceze. Zeller, romancier, dramaturg, regizor de teatru la bază, a scris și regizat “The Father” în 2020, filmul cu Anthony Hopkins și Olivia Colman în rolurile principale. Care a avut șase nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat.

Textul, tradus și adaptat de Răzvan Oprea, este o poveste despre egoismul și egocentrimul pe care ni l-a adus tot mai aproape de noi societatea în care trăim.
Răzvan Săvescu este actor, regizor de teatru și film cunoscut publicului pentru filmul “America, venim!”, dar și serialele “La Bloc” si “La servici”. “O oră de liniște” nu este prima colaborare cu WonderTheatre, Săvescu fiind regizorul pentru două dintre comediile de mare succes la public ale companiei, “Prenumele” (cu Mihai Călin, Ecaterina Landin și Leonid Doni) și “Scandal în familie” (cu Adriana Trandafir, Marius Bodochi, Paula Chirilă).

WonderTheatre este un proiect de teatru independent creat de Rollywood Film pentru producție itinerantă, spații neconvenționale, săli de teatru și de cinema. WonderTheatre produce entertainment și experiențe memorabile pentru spectatorul modern pasionat de cinema, teatru și televiziune, conectat la realitate, dornic de divertisment de bună calitate dedicat întregii familii.
Regie: Răzvan Săvescu
Distributie: Cristi Iacob, Monica Davidescu, Andrei Mateiu, Irina Antonie, Sergiu Costache, Dani Ionescu, Răzvan Săvescu
Acces general – 80,00 lei

Biletele se pot cumpăra de aici. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*