Cod Galben de vânt și ploi, valabil până duminică dimineață

Administrația Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică Cod Galben, valabilă din această noapte, de la ora 23.00 până duminică dimineață, la ora 06.00. Fenomenele vizate sunt cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului.

Astfel, potrivit ANM, în intervalul menționat va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100 – 110 km/h. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 – 80 km/h.

Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*