Cod Galben de vânt puternic în județul Tulcea

Copaci suflați de vânt. FOTO Adrian Boioglu
Copaci suflați de vânt. FOTO Adrian Boioglu

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis astăzi o atenționare de cod galben de vânt pentru județul Tulcea, atenționare valabilă în intervalul orar 8.00-14.00.

În intervalul menționat, potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 55-65 km/h.

Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*