Circulație restricționată între Enisala și Sălcioara: în poligonul Babadag se execută trageri cu muniție de război

Circulație restricționată pe DJ 222, în zona poligonului Babadag. FOTO CJ Tulcea
Circulație restricționată pe DJ 222. FOTO CJ Tulcea

În poligonul Babadag, situat între localitățile tulcene Enisala și Sălcioara, pe DJ 222, se vor executa, între 08 și 31 martie, trageri cu muniție de război, ziua și noaptea.

Astfel, potrivit Consiliului Județean Tulcea, tragerile vor avea loc în trei etape, respectiv 08 – 09 martie, 21 – 25 martie și 29 – 31 martie, între orele 08.00 – 23.00, în poligonul Babadag.

În tot acest timp, circulația pe DJ 222, între localitatea Enisala și localitatea Sălcioara, va fi restricționată prin amplasarea a două bariere. Tragerile se vor executa fără întrerupere, pe interval de 60 de minute, cu pauze de 15 minute între ele pentru descongestionarea traficului rutier.

„În vederea respectării măsurilor de siguranță a tragerilor, pentru buna desfășurare a activităților în perioadele menționate recomandăm să se folosească ca rută alternativă de circulație între localitatea Babadag și localitatea Sălcioara traseul Babadag – DN 22 – Ceamurlia de Jos – Jurilovca – DJ 222 – Sălcioara (și retur)”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Tulcea.

Pătrunderea în perimetrul poligonului se va face doar cu aprobarea șefului pazei poligonului, iar nerespectarea recomandărilor poate duce la consecințe grave de care unitatea militară nu se face răspunzătoare. Pentru rezolvarea unor situații de urgență, se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de pregătire pentru luptă Babadag, la numerele de telefon 0240/562.805, 0745/363.140.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*